Noutati / News‎ > ‎

Efectele medierii obligatorii asupra dezvoltării medierii în Italia

postat 19 sept. 2012, 10:33 de Mediatori Negociatori   [ actualizat la 19 sept. 2012, 12:45 ]

Studiul efectuat în perioada martie 2011 – martie 2012

Italia a fost unul dintre primele state membre ale UE care au pus în aplicare Directiva privind medierea UE (2008/52/CE) în anul 2008. În martie 2010 prin adoptarea Decretului nr. 28/2010, s-a prevăzut că o gamă largă de dispute nu pot fi introduse pe rolul instanțelor civile decât după ce reclamantul a încercat în prealabil procedura medierii, precum și ca pe o condiție pentru continuarea procedurilor legale, în cazul în care acestea au fost deja începute.

Scopul declarat al introducerii medierii obligatorii a fost reducerea numărului enorm de cazuri  aflate pe rolul instanțelor italiene. De aceea, unele, dar nu toate, dintre tipurile de litigiu selectate pentru medierea obligatorie sunt printre cele care apar cel mai frecvent. Acestea includ litigiile referitoare la:

-  bunurilor imobile;

-  divizarea activelor;

-  moșteniri;

-  familiale;

-  leasing de bunuri imobile;

-  credite;

-  răspundere medicală;

-  defăimare în presă și alte mijloace;

-  asigurări,  relații bancare și alte acorduri financiare.

Medierea a devenit obligatorie în astfel de litigii în martie 2011, la un an după intrarea în vigoare a legii. În martie 2012, condiția încercării preliminare a medierii a fost extins la litigiile referitoare la închirierea în comun (condominium), precum și accidente rutiere și de transport maritim.

Toate aceste prevederi au făcut necesară aparitia unui numar suficient de organismele de mediere pentru a gestiona zecile de mii de medieri, precum și un număr suficient de mediatori pentru a le organiza.

La sfârșitul anului 2008, atunci când a apărut legea medierii în Italia, medierea era practicată de către câteva din Camerele de comerț și, în marile orașe, de către câteva instituții stabilite de organismele profesionale (de exemplu, asociații locale) sau de entități private.  Existau și câteva instituții unde se învăța medierea.

Urmare a apariției noii legi, care introducea obligativitatea unei proceduri preliminare de rezolvare a cauzelor prin mediere, medierea a înflorit. Numărul de organisme de mediere în Italia a crescut de la 37 în 2008 la 843 până la sfârșitul lunii aprilie 2012. Numărul de instituții de învățământ a crescut în aceeași perioadă de la 35 la 309.

Acest fapt a ridicat probleme de supraveghere și control a calității serviciilor de formare în mediere și a prestatorilor de servii de mediere. Ministerul Justiției a emis frecvent reglementări și orientări pentru a asigura niveluri acceptabile de calitate, atât cu privire la formare, cât și la performanța în mediere.

Monitorizarea s-a bazat în principal, dacă nu chiar exclusiv, pe prezentarea de documente, certificate și alte dovezi similare, o modalitate corectă, dar destul de comentabilă, deoarece a fost făcută  de către inspectorii ministeriali.  Ca atare, sarcina de a alege furnizorii de calitate a revenit în final tot justițiabililor.  Urmare a aplicării dispozițiilor Decretului nr. 28/2010, din martie 2011 și până la începutul lunii  aprilie 2012, numărul total de medieri a fost de aproape 100.000.

Conform Decretului nr. 28/2010, obligația de a recurge la mediere revine doar viitorului reclamant,  pârâtul neavând nici o datorie să răspundă invitației emise de mediator și de cele mai multe ori nici nu a răspuns.  În cele 12 luni în cauză, doar 35% dintre cei invitați au răspuns la invitația transmisă de către mediator, iar în aceste cazuri, în care au răspuns, 48% dintre medieri au avut un rezultat final pozitiv.

Costurile medierii sunt modeste în Italia raportate la costurile unui proces. Taxele maxime de mediere sunt stabilite printr-un program emis de minister și se bazează pe valoarea litigiului. Dacă medierea nu are loc deoarece nu se răspunde la invitația emisă de mediator, se percepe doar o taxă nominală achitată de către reclamant în scopul de a obține certificarea că el a fost prezent la mediere, dar ceilalți nu.

Reacții la medierea obligatorie, au fost variate.

Răspunsul în cercurile de afaceri și de instituții a fost foarte favorabil, reflectând o percepere a medierii ca mijloc important de micșorare a numărului de litigii ajunse in instanțe . Pe 30 septembrie 2011, Asociația Italiană a băncilor, Asociația Națională a companiilor de asigurări ți confederația patronală a companiilor de producție și servicii „Confindustria” au adoptat și semnat un document intitulat „Un proiect de afaceri pentru Italia”. Documentul solicită
o mai mare eficiență în sistemul de justiție civilă, declarând că „este necesar să se continue utilizarea medierea comercială și civile ca un instrument indispensabil pentru reducea litigii aflate pe rolul instanțelor ".

Printre avocați, medierea obligatorie a determinat dezbateri aprinse și chiar o opoziție deschisă, în special datorită lipsei dispozițiilor care impun prezența avocaților în cadrul procedurilor de mediere. Aceștia au susținut că absența unui avocat ar duce la o lipsă de protecție a părții defavorizate sau mai puțin informate.

Cu toate acestea, statisticile pentru primul an de mediere obligatorie arată că reclamanții au fost asistați de către avocați în 84% din medieri, iar în cazurile în care pârâții au participat, 86% dintre aceștia au beneficiat de asistență juridică.

Decretul nr. 28/2010 a fost aspru criticat și a iscat proteste, fiind contestat atât la Curtea Constituțională italiană, cât și la Curtea Europeană de Justiție. Curtea Constituțională italiană va analiza acest caz pe data de 23 octombrie 2012.

Mulți mediatori au constatat că experimentarea medierii de către avocați tinde să schimbe felul în care aceștia privesc și abordează medierea. La început avocați care participau la mediere, nu înțelegeau în mod clar în ce se implică. Ei credeau (se temeau) că  mediatorul va emite o hotărâre de un anumit fel sau o propunere cvasi-obligatorie, care ar putea implica o critică a strategiei juridice pe care ei o recomandaseră clienților lor. O mai mare înțelegere a structurii, obiectivelor și rezultatelor medierii, a dus la o schimbare de atitudine în bine a avocaților.

Răspunsul primit de la sistemul judiciar a fost de două feluri. Înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 28/2010, unele instanțe italiene au avut proiecte pilot, care s-au bucurat de succes, dar cu toate acestea, mulți judecători par în continuare să aibă rezerve cu privire la mediere, temându-se că acesta nu va proteja suficient partea defavorizată și va putea induce părților dorința de a-și abandona drepturile lor.

Legea prevede că, în cazurile în care medierea obligatorie nu se aplică, judecătorii pot totuși invita părțile să încerce medierea. Modul de redactare a legii prevede că această invitație nu ar trebui să impună nici un fel de presiune asupra acestor părți, care sunt libere să accepte sau să refuze medierea. Acest lucru poate explica faptul că în cele 12 luni, până în luna martie 2012, mai puțin de 3% din medieri au fost inițiate în acest mod. Cu toate acestea, acest procent mic,  reprezintă o îmbunătățire în timp, fiind de 1% în primul trimestru și de 2% în următoarele nouă luni, indicând o creștere a trimiterii de către instanțe la mediere și o schimbarea de atitudine a sistemului  judiciar față de mediere. Atitudinea instanțelor va fi crucială pentru evoluția viitoare a medierii în Italia. Experiența altor jurisdicții a arătat că la început, avocații s-au opus medierii și judecătorii au fost sceptici față de ea. Aceste atitudini s-au schimbat în timp, iar medierea a devenit un succes pe scara larga, fiind`viguros promovată de către instanțele judecătorești, chiar și până la punctul de a face totul, dar obligatoriu în practică.

Comments